|
Mănăstirea Nămăieşti
|
Monahia Nedelea Lucia, Com. Valea Mare-Pravăţ |
|
|
|
hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” sat Nămăieşti, com. Valea Mare – Pravaţ, jud. Argeş ……. Mănăstirile Nămăieşti, Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru Vodă sunt două din cele trei aşezăminte monahale rupestre ce alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar cea de a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni. ……. Aşezată la 5 km NE de Câmpulung, biserica este de piatră, în întregime săpată în stâncă de mâini necunoscute, datată din prima jumătate a sec. XVI (1547). Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi şterse în pridvorul sudic, interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereţi; podoabe; Aici se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798, litografiată în 1871 de Maior Papa Zogeu; O cruce veche din 1601, ridicată lângă turlă de Radu Postelnicu; Tot aici se găsesc hrisoave cu proprietăţi din anii 1542 şi 1572, cărţi vechi; casă memorială G.Topârceanu; ateliere de covoare şi macrameuri, mausoleul din Mateiaş, închinat eroilor din primul război mondial (AAB, 1941; Efrem Enăchescu, 1938). Mânăstirea Nămăieşti se află într-o zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m. Sursa: http://www.eparhiaargesului.ro/mrea_namaiesti.html |
![]() ![]() ![]() ![]() |






